Strabism - Intelectual

Noapte de toamna, cand frunzele cad si ploua dezolant. O banca in Tineretului, langa lacul care gazduieste mii se broaste, sprijinindu-se de un felinar ce palpaia plictisit, Tudor o astepta pe Maria. Cu un buchet de trandafiri rosii ca focul, in ale caror petale ploaia se transforma in sange dulce, care cadeau pe pantofii ce-i tremurau, cu toata fiinta, o astepta pe ea…ea, al carei zambet il diviniza, al carei par il iubea, dupa ai carei ochi tanjea; ea, care pasea ca un inger, care imbalsama aerul cu al ei miros de lacramioare, ea. Stia ca-i era aleasa si urma s-o ceara de sotie. Ca un copil la prima dragoste, murmura in gand un text numai de el cunoscut, atipic celor ce obisnuiau sa faca asta. Un "te iubesc si vreau sa-mi petrec restul vietii alaturi de tine" nu era de-ajuns. Nu vroia ceva pompos, nu vroia texte false luate din nu stiu ce carte. Era constient ca Maria nu aprecia decat complexitatea cuvintelor ce defineau sentimentele, si nu citate ce prezentau dintr-o perspectiva uni-dimensionala viata. Maria era altceva...desi ii gresise cu un an in urma, culcandu-se cu un ratat ce n-a avut bunul simt sa-i spuna "la revedere", el o iertase, sau cel putin asa credea.Incerca sa treaca peste, pentru ca nu concepea viata pentru Maria. Ii era fecioara, exprima curatire sufleteasca, indiferent daca facea intr-o noapte tot batalionul. Precum spunea de multe ori "Mai bine mor, decat fara ea."

In asteptarea ei, revedea clipele frumoase petrecute in cei patru ani de cand erau impreuna. Ii era frica de el fara ea. Simtea ca e posesiv, ca totul tindea sa se transforme intr-o obsesie frumoasa, isi dorea sa-i scoata sufletul si sa-l transforme intr-un portchei pe care sa-l tina strans in mana. Vroia cine interminabile la lumina unor lumanari si a unor sunete imbatatoare. Era ciudat si stia asta, poate chiar ii placea, dar ea il inselase si trebuia pedepsita, insa nu putea sa-i faca rau, nu putea...continua sa-si spuna "Mai bine mor, decat fara ea."

Si totusi, nu parea sa apara. Oare nu-l mai vroia? Undeva, intr-o casa veche, un pendul batea ora 22:00. Se facusera 2 ore de cand o astepta. Oare se razgandise iar? Oare era cu altcineva? Desi nu vroia, Tudor se gandea la asta.Descurajat, privea aleea ce nu vroia sa primeasca apa sfanta si dorea sa se faca una cu Universul, sa fie pulbere de stea, sa fie apa, sa fie calcat, sa se piarda. Insa, deodata vazu o silueta gingasa departare. Stia ca era Maria si ochii i se umplura de lacrimi.Incepu iar sa tremure si uita tot.Era Maria. Avea o rochie alba, lunga, si paru-i negru cadea rebel peste umeri. Tudor intinse trandafirii si inchise ochii, dar Maria trecu pe langa el ca si cum n-ar fi acolo. Privea cum se-ndeparteaza, ca un vis frumos. Stia ca daca o striga, va raspunde, dar simtea cum vorbele-i trec prin ea si nu vor s-o atinga. Sleit de orice urma de viata, scapa trandafirii si zgomotul lor, ca o daramare de templu, lovira durerea, trezind-o pe Maria, care se opri.

-Maria! Maria!

Ea se intoarse incet, cu miscari line, ca o adiere de vara, zambi si ii facu din mana.

-Maria! Dar ce s-a intamplat? De ce-ai trecut asa pe langa mine?

-Tudor! Tudor! Nu te-am observat.

-Cum sa nu ma observi, iubito? Ai trecut pe langa mine.

-Astia sunt pentru mine? Ce frumosi sunt!

Ii ridica usor si un tep mic ii penetra degetul.

-Vai, te doare?

-Ce anume?

-Pai, te-ai intepat, nu? Stai sa ti-l scot. Ce penibil ma simt!

-A, nu...nu ma doare.Vezi, nici nu-mi curge sange.Ciudat, nu?

...zambetul ei ii insenina tristetea...

-Da! Pentru tine. Dar nu sunt la fel de frumosi ca tine.

-Flatezi ca un copil sau ca un gigolo de doi bani. Pledez pentru copil, pentru ca te cunosc. Si, ma astepti de mult?

-Da, sunt de vreo doua ore aici. De ce ai intarziat?

-Am intarziat? Iarta-ma, am uitat...

-Cum sa uiti, Maria? E aniversarea nostra.

-A, da? Adica am implinit trei ani?

-Patru, Maria. Patru...ce e cu tine?

-Nimic, nimic. Iarta-ma, am uitat. Nu ma simt bine. Mi-e rau.

-Ti-e rau? Dar ce ai?Adica, ce te doare?

-Nimic, iarta-ma. Hai sa mergem.

-Unde? E frig. Nu ti-e frig?

-Nu, nu. Hai sa ne plimbam...

-Pai ploua, Maria. Unde sa ne plimbam?

-Of! Ce fel strici tu vraja momentului..hai sa ne plimbam. Daca ti-e frig, te incalzesc eu.

-Tu? Pai n-ai decat rochita asta. Vai, ce rece esti! Doamne! Sigur nu vrei sa mergem undeva? Mancam, bem ceva..ce vrei tu!

-Nu, Tudor, nu! Lasa. Hai sa ne plimbam.Uite ce frumos e! Vezi ce fel ploua? E fantastic. Vezi? Spune, vezi?

-Pai, da. Vad..sigur nu ai patit nimic?

-Sigur, iubitul meu.Sigur..Uite, hai pe aleea asta, hai in iarba...stii, ma gandeam la ce-am facut eu.Nu m-am gandit ca ma vei ierta vreodata.

-De ce trebuie sa aduci mereu vorba de asta? Te-am iertat si vroiam sa si uit. De ce nu ma lasi?

-Pentru ca eu nu pot...

-Da, Maria, dar asta nu inseamna ca eu trebuie sa ma simt vinovat...pentru ca asta faci; ma faci sa ma simt vinovat pentru greseala ta. Asta vrei? Vrei sa cred ca e vina mea?

-Nu, sigur ca nu. Normal ca nu vreau sa crezi ca e vina ta. N-as suporta asa ceva...dar, nu pot sa cred ca am fost asa proasta.Nu stiu ce a fost in capul meu sau in inima mea...nici nu stiu unde s-a produs ruptura. Pur si simplu am simtit nevoia sa te insel. N-a fost ceva planuit, nici macar voit.

-Adica, te-a violat?

-Nu, nu fi prostut. Poate m-am violat pe mine insami...asa-mi pare. Nu mai pot sa te privesc in ochi.Iar reactia ta, plansul tau de copil m-a durut mult mai tare decat orice palma..stii,mai bine mi-ai fi dat o palma.Caldura cu care ma tineai in brate dupa tot ce s-a intamplat..nu stiu, parea un "ramas bun", un "adio", terifiant de frumos.

- Nu, Maria, nu te-as lasa niciodata. Mai bine mor.

- Pai, la asta ma gandeam, la moarte. Ce-ar fi sa ne sinucidem? Sa uitam de tot si de toate si sa ne sinucidem?

- Poftim? Maria, tu glumesti? Nu, nu stiu ce e cu tine! Si noi? Si iubirea nostra? Si parcul? Si ploaia? Si viata, Maria, viata? Cine ne-o da inapoi? Lumea noastra, lumea asta? Avem atatea! De ce vrei sa renuntam la asta? Pentru o greseala? Te-ai culcat cu altcineva..la urma urmei nu e mare scofala. Cica se poarta inselatul. Nu trebuie sa murim pentru asta...

- Tudor, ti-e frica? Hai sa ne asezam aici, pe iarba...Ti-e frica? Mie, nu. Oricum, lumea asta nu e nimic. Lucrurile mari dispar odata cu fiecare dintre noi. Noi nu traim in lumea pe care-o vedem. Traim in inimile celor care ne iubesc.

-Si daca murim? Inimile se vor opri, tu te vei stinge odata cu inima mea iar eu, odata cu a ta. Oricum, e o tampenie..

- Ba nu, nu e o tampenie. Viata asta e o tampenie, dar daca tu nu vrei sa murim, vom trai. Vom trai inconjurati de rautate si de prostie, de oameni ce ne vor raul, de temerile si de bucuriile efemere, de tentatii si de pacat.

- De ce blamezi viata? De ce vrei sa mori, Maria? Pentru un pacat? Du-te la biserica, vorbeste cu un preot, spovedeste-te, poate te va ajuta. Dumnezeu sigur te va ajuta.

- Tu-mi vorbesti mie de Dumnezeu? Parca erai ateu. Vezi, viata te face sa renunti la credintele sau necredintele tale. Viata asta blestemata...

...statea intinsa pe iarba, cu lacrimi in ochi, tremurand de frig sau de emotie, de groaza sau de placere, privind pierduta cerul...

- Nu plange, Maria! Nu, n-am fost ateu. Pur si simplu mi-a placut sa cred ca nu exista, ca nu ma pazeste nimeni, ca nu ma pedepseste nimeni sau nimic...mi-a placut sa ma fac responsabil de viata si de moartea mea

-Vezi, tot la moarte se ajunge..murim de mana,ne casatorim cu neantul.

- O, vai. Casatorie! Maria, ridica-ti capul de pe iarba, e uda. Sa nu racesti! Uite ce e, am uitat ceva

- Si ce te cauti? Mai ai flori ascunse prin buzunare? Daca-s trandafiri, mi-e mila de pielea ta.

- Nu, nu fi rea. Uite, am gasit. Vrei...?

- Ce sa vreau? Da, normal ca vreau. E mica, ascunde-o la spate, sa ghicesc eu.Hai, stanga sau dreapta?

-De ce nu ma lasi sa vorbesc? De ce mi-e asa greu?

-Bine, bine, iarta-ma.

- Nu rade, Maria. Uite, vrei sa fii sotia mea?

- Nu!

-Cum adica, "nu"? Cum adica..."Nu"?!

-Stai, Tudor!

..si se napusti asupra lui cu o pasiune si o salbaticie ce nu se lasau penetrate, si totusi, spre penetrare; si pielea lui ardea in frigul de afara, si tremura odata cu iarba, si se scurgea in ea. Maria, impasibila, ii primea tandretea cu miscari robotizate, lucru ascuns sub rochia-i ridicata pana la brau; si se racea in caldura ce se instalase, si...gata.

- Nu pot sa cred ca n-am mai facut asta pana acum! E foarte misto!

- Aha...

-Bine, acum am curaj. Esti totul, Maria. Esti Universul meu, te implor, marita-te cu mine!

- Nu!!!!!

- Maria, unde te duci? Maria! Stai, unde fugi? Maria!!!

- Nu, Tudor, nu! Nu poti sa-mi faci una ca asta! Nu!

- Maria! Vai, de ce fugi asa? Stai! Uf, dar rapida esti! Unde-ti sunt papucii? Vai, ce rece esti! De ce? Nu te speria! De ce'Nu'?

- Nu, pentru ca esti prea pur, de aia. Nu, pentru ca am gresit! Nu, pentru ca nu pot.

- Maria, toti gresim. Important e ca suntem impreuna si ca ne iubim. Ne iubim pana la steaua aia si inapoi. Ne iubim pana la cea mai indepartata galaxie si ne pierdem in noi insine. Ne inecam in dragoste si ne sufocam ca sa inviem impreuna. Hai, Maria, spune "da".

- Nu pot, Tudor, nu pot. Am gresit si nu pot sa mi-o iert. Tu nu m-ai iertat.

- Ba da, demult.

- Crezi? Atunci de ce nu-mi dai drumul? Elibereaza-ma, Tudor, da-mi drumul!

...si valea incepu sa tipe. Rochia Mariei zbura, parca, si, neintinata, il privea pe Tudor cum se pravaleste la picioarele-i...

- Adica sa ne despartim?

- Nu. Nu plange, Tudor! Nu ma refer la asta. Nu te-ai saturat de noaptea asta? De trandafirii astia? De rochia asta alba? De rimelul ce mi se scurge in fiecare noapte? De pielea mea uda si rece? De sangele ce se scurge din flori? Nu ti-am platit raul? Elibereaza-ma, Tudor, te implor.

- Nu inteleg. Ti-e frica, Maria? Nu, nu gandesti clar. Nu inteleg o iota.

- Ba da, intelegi. Uita-te atent la mine, la tine, in jurul nostru. Nu ti se pare nimic ciudat? Ma chemi in fiecare noapte aici si ma ceri in casatorie, eu nu accept si tu..

- Maria! Nu fugi de mine! Nu plange, Maria. Trebuie sa uiti. Te rog, uita. Eu nu ma mai gandesc la aventura ta, sincer. Uite, pocnesc din degete si uit totul. Vezi? Gata!

- Ma faci sa rad! Nu vei uita niciodata. Eu traiesc doar in inima ta, Tudor, doar in inima ta.

- Maria! Maria!

Si ea fugi, si el ramase acolo, intr-o vale din Tineretului, spre care lumina unui felinar palpaia plictisita, singur, in ploaie, neintelegand nimic din ce s-a intamplat. Ploaia incepu sa-l doara, vantul sa-i sfasie sufletul.

- Trezaste-te, ba, ai o vizita. Cred ca-i ma-ta, ca gagica nu mai ai, ai stiut s-o omori! Trezeste-te, ba, ca nu esti la hotel! Hai, sus!

Posted by Latex on duminică, august 27, 2006 at 8/27/2006 09:29:00 p.m. | Permalink